Verificarea vânzătorului în listele de sancțiuni este doar o parte a evaluării riscurilor la achiziția activelor în Moldova.
Ce trebuie verificat înainte de achiziția unui activ
- Verificarea sancțiunilor nu confirmă proveniența legală a bunului.
- Examinați istoricul proprietății și controlul efectiv asupra activului.
- Păstrați documentele care explică decizia de cumpărare.
- Sechestrul și confiscarea definitivă sunt măsuri diferite.
De ce nu este suficientă verificarea sancțiunilor
Să analizăm un scenariu ipotetic. Un investitor străin verifică vânzătorul și beneficiarul efectiv declarat în listele de sancțiuni, obține extrasele necesare din registre, înregistrează dreptul de proprietate asupra activului și plătește prin bancă. Câteva luni mai târziu, activul este pus sub sechestru: anchetatorii examinează un transfer efectuat de unul dintre foștii proprietari. Întrebarea centrală nu mai este „Se află vânzătorul pe o listă de sancțiuni?”, ci „Poate cumpărătorul să arate de ce, la data achiziției, a considerat în mod rezonabil că activul nu avea vicii juridice?”
Absența unei potriviri în listele de sancțiuni nu dovedește proveniența legală a bunului, validitatea întregului lanț al dreptului de proprietate sau absența unui beneficiar efectiv nedeclarat. Verificarea contrapartidei trebuie completată cu examinarea istoricului activului. Totodată, riscul confiscării nu îl lasă pe cumpărătorul de bună-credință fără protecție.
Pentru o afacere, preocuparea nu se limitează la confiscarea definitivă. Sechestrul poate restrânge posibilitatea de a dispune de activ cu mult înainte de încheierea procedurii, poate afecta finanțarea și modifica planurile de utilizare. Identificarea din timp a riscurilor permite părților să țină cont de aceste consecințe în negocierea tranzacției.
Verificarea are trei direcții: contrapartida — vânzătorul, beneficiarul efectiv și riscurile legate de sancțiuni, identificarea clientului și reputație; controlul — cine ia efectiv deciziile, primește beneficiile economice și păstrează influența după transfer; istoricul activului și dovezile deciziei — cum a trecut dreptul de proprietate, ce neconcordanțe au fost identificate și ce va putea demonstra cumpărătorul prin documente dacă tranzacția este contestată. Aceasta este o componentă a analizei juridice a tranzacției și nu înlocuiește verificarea aspectelor corporative, fiscale, de reglementare sau a altor aspecte importante.
Legea și protecția cumpărătorului de bună-credință
Articolul 13 din Directiva (UE) 2024/1260 oferă un reper comparativ util. Acesta prevede că instanța națională stabilește dacă terțul știa sau ar fi trebuit să știe că transferul ori achiziția urmărea evitarea confiscării. Circumstanțele relevante includ transferul gratuit, prețul vădit disproporționat față de valoarea de piață sau transferul către persoane strâns legate, cu păstrarea controlului efectiv de către suspect ori acuzat. Directiva protejează și drepturile terților de bună-credință. În Moldova se aplică normele naționale: Legea nr. 35/2025 a introdus articolul 106² în cadrul legislației care transpune, printre altele, articolul 13 al directivei.
Două principii sunt esențiale în dreptul moldovenesc: bunurile unui terț pot fi afectate numai în temeiurile prevăzute de lege, iar bunurile terțului de bună-credință nu sunt supuse confiscării speciale sau extinse. Legea nr. 35 din 13 martie 2025 a introdus articolul 106² în Codul penal; modificările au intrat în vigoare la 19 iunie 2025.
Simplul fapt că bunul a fost cumpărat de la o persoană care ulterior a devenit vizată într-o cauză penală nu duce automat la pierderea proprietății. La evaluarea bunei-credințe contează informațiile disponibile cumpărătorului înainte de tranzacție, neconcordanțele identificate și reacția sa.
Verificarea sancțiunilor, un raport de cercetare din surse deschise (OSINT) și o opinie juridică nu stabilesc prin ele însele buna-credință și nu obligă organul de urmărire penală, procurorul sau instanța. Ele documentează informațiile pe care cumpărătorul și-a întemeiat decizia: ce a verificat, ce întrebări a pus, ce confirmări a primit și cum au susținut acestea concluzia că achiziția a fost făcută cu bună-credință.
Articolul 106² se aplică atunci când bunurile supuse confiscării speciale sau extinse au fost transferate de bănuit, învinuit, inculpat ori condamnat unui terț sau au fost dobândite de terț de la o asemenea persoană. Potrivit punctului 1 al alineatului (2), confiscarea este posibilă dacă terțul știa sau ar fi trebuit să știe că bunurile întruneau condițiile legale de confiscare ori că transferul sau achiziția urmărea evitarea confiscării. Transferul gratuit și prețul vădit disproporționat față de valoarea de piață sunt relevante pentru stabilirea acestui scop.
Punctul 2 al alineatului (2) prevede un temei distinct: în pofida transferului sau achiziției, bunurile au rămas în proprietatea de fapt a bănuitului, învinuitului, inculpatului ori condamnatului. Acest temei nu necesită dovada că terțul știa sau ar fi trebuit să știe circumstanțele de la punctul 1. În ambele situații prevăzute de alineatul (2), dobânditorul nu este considerat proprietar de bună-credință.
Reputația nefavorabilă a vânzătorului nu întrunește, singură, temeiurile legale ale confiscării. Standardul „ar fi trebuit să știe” se apreciază în raport cu neconcordanțele concrete și reacția cumpărătorului; articolul 106² nu impune expres o obligație universală de cercetare OSINT pentru fiecare tranzacție.
Regimul material al confiscării și regulile procedurale privind sechestrul trebuie analizate separat. Articolul 106² a intrat în vigoare la 19 iunie 2025. Aplicarea lui necesită analiza individuală a legii în timp conform articolelor 8 și 10 din Codul penal și articolului 3 din Codul de procedură penală, inclusiv a garanțiilor privind neretroactivitatea și a datelor presupusei infracțiuni, transferului și măsurii procedurale. O tranzacție anterioară datei de 19 iunie 2025 nu trebuie considerată automat nici supusă articolului 106², nici exclusă de la riscul confiscării în baza altor dispoziții aplicabile.
Prețul, controlul efectiv și istoricul activului
Un preț neobișnuit de mic poate avea o explicație comercială legitimă: starea activului, o sarcină, nevoia imediată de lichidități sau costurile viitoare anticipate de cumpărător. Nu reducerea în sine este decisivă, ci explicarea și documentarea ei. Pot fi necesare o evaluare independentă, inspectarea activului, o estimare a costurilor și corespondența privind stabilirea prețului.
Controlul efectiv merită aceeași atenție. Cine primește chiria, plătește întreținerea și ia deciziile importante? Legăturile de familie, adresa comună sau o locațiune ulterioară cu fostul proprietar nu dovedesc singure o neregulă. Păstrarea neexplicată a controlului impune însă verificarea contractelor, plăților și competenței de decizie.
La achiziția părților sociale ale unei companii, proprietatea asupra imobilelor deținute de aceasta nu se schimbă. Buna-credință a noului asociat nu poate fi atribuită automat companiei pentru achiziția anterioară a bunului. Trebuie verificate atât părțile sociale cumpărate, cât și istoricul activelor importante: schimbarea controlului corporativ nu remediază eventualele vicii juridice ale acestora.
Importanța beneficiarului efectiv și a controlului este ilustrată de o cauză privind opt bunuri imobile în valoare de aproximativ 9,6 milioane MDL, descrisă în comunicatul Procuraturii Anticorupție din 9 septembrie 2026. Potrivit comunicatului, bunurile erau înregistrate pe numele unor terți, dar instanța a constatat că beneficiarul efectiv era persoana condamnată. La 16 iunie 2026, Curtea de Apel Centru a menținut confiscarea specială în baza articolului 106 din Codul penal. La 17 septembrie 2026, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibile cererile de suspendare a executării în partea privind confiscarea; încheierea nu a soluționat recursurile în fond. Cazul ilustrează importanța verificării proprietății efective și a controlului, nu aplicarea articolului 106² unui cumpărător străin de bună-credință.
Surse deschise și verificarea constatărilor
Cercetarea surselor deschise accesibile legal poate arăta neconcordanțe între documente și istoricul public al unei afaceri. Arhiva unui site poate dezvălui o afiliere anterioară la un grup de companii, o hotărâre poate arăta un litigiu privind activul, iar modificările succesive din registre pot indica transferuri care necesită explicații. În tranzacțiile transfrontaliere trebuie verificate denumirile anterioare, variantele de scriere și jurisdicțiile legate de tranzacție.
O relatare din presă nu stabilește vinovăția, un nume identic nu identifică persoana, iar o fotografie făcută în interiorul unei clădiri nu dovedește proprietatea. Constatările importante trebuie confruntate cu extrase oficiale, contracte, hotărâri și explicațiile părților. Lipsa informației publice nu dovedește nici inexistența unei investigații.
Tehnologia ajută la identificarea, organizarea și compararea informațiilor. Evaluarea juridică trebuie să se bazeze pe legea aplicabilă, documentele primare și raționamentul profesional al juristului. Folosirea metodelor OSINT nu transformă singură un raport într-o expertiză judiciară.
Aria cercetării trebuie stabilită din timp: perioade, jurisdicții, variante de identificare și documente disponibile. Dacă o verigă importantă din istoricul activului nu poate fi verificată, avocatul trebuie să explice cumpărătorului efectul acestei lacune asupra evaluării tranzacției.
Dosarul cumpărătorului și condițiile tranzacției
Dosarul de verificare trebuie să permită reconstituirea atât a rezultatului, cât și a procesului. Este recomandabil să fie păstrate:
- Lanțul dreptului de proprietate: temeiurile dobândirilor, succesiunea transferurilor, sarcinile și litigiile.
- Structura proprietății și a controlului: date despre vânzător, beneficiarii efectivi și intermediarii importanți, confruntate cu documentele și autoritatea reală.
- Justificarea economică: evaluarea, motivele reducerii, condițiile finanțării și dovada plății efective.
- Materialele cercetării: extrase datate, pagini arhivate, adresele surselor și fișierele originale, cu faptele separate de ipoteze.
- Răspunsul la riscuri: întrebările scrise, răspunsurile documentate, actele suplimentare și concluzia privind neconcordanțele soluționate.
- Verificarea înainte de finalizare: informațiile actualizate, îndeplinirea condițiilor convenite și decizia documentată de a continua tranzacția.
Documentele tranzacției pot reflecta verificarea prin declarații și garanții concrete despre proveniența activului și procedurile cunoscute, obligații de divulgare, condiții de refuz al finalizării, despăgubiri specifice, un cont escrow sau reținerea unei părți a prețului și alte garanții pentru pretențiile împotriva vânzătorului. Mecanismele trebuie adaptate legii aplicabile și posibilității de executare. Ele distribuie consecințele comerciale între părți, dar nu obligă organul de urmărire penală, procurorul sau instanța.
Pentru decizia de investiție, constatările trebuie împărțite în aspecte ce trebuie rezolvate înainte de finalizare, riscuri reziduale acceptate în condițiile convenite și probleme importante nerezolvate care cer amânarea sau abandonarea achiziției. Dosarul documentează baza deciziei, dar nu transformă singur un risc inacceptabil într-unul acceptabil. Valoarea practică a despăgubirilor depinde și de solvabilitatea debitorului, existența garanțiilor și posibilitatea de executare și încasare.
Ce trebuie făcut dacă bunul este pus sub sechestru
Riscul pentru afacere apare înainte de soluționarea confiscării. Sechestrul conform articolelor 203–205 din Codul de procedură penală este o măsură provizorie care poate restrânge dispoziția și folosirea bunului; nu este echivalent cu confiscarea definitivă. Conform articolului 209, persoana care consideră nejustificat sechestrul asupra bunurilor sale îl poate contesta în termen de zece zile de la comunicarea hotărârii judecătorești. Contestarea nu suspendă executarea măsurii.
După aplicarea sechestrului, avocatul trebuie să obțină rapid hotărârea, să stabilească data comunicării și temeiul juridic concret al restricției și să colecteze documentele privind achiziția, prețul, proveniența fondurilor și verificările efectuate de cumpărător.
Identificarea clientului urmărește verificarea părților și a beneficiarilor efectivi; verificarea sancțiunilor privește restricțiile aplicabile; analiza provenienței activului arată istoricul juridic; dosarul explică decizia cumpărătorului. Împreună, acestea ajută la fundamentarea achiziției și la pregătirea apărării poziției în cadrul unei investigații sau al unui litigiu.
Înainte de semnare, cumpărătorul străin ar trebui să întrebe avocatul local: dacă istoricul activului va trebui explicat ulterior în instanță, ce fapte și documente vor demonstra că decizia noastră de astăzi a fost rezonabilă?
Acest articol are caracter informativ general și nu constituie consultanță juridică. Analiza depinde de faptele, datele, structura tranzacției și situația procedurală ale fiecărui caz.
Surse
- Publicația inițială CEE Legal Matters
- Legea Republicii Moldova nr. 35 din 13 martie 2025
- Codul penal al Republicii Moldova
- Codul de procedură penală al Republicii Moldova
- Directiva UE 2024/1260 privind recuperarea și confiscarea activelor
- Comunicatul Procuraturii Anticorupție din 9 septembrie 2026
- Decizia Curții de Apel Centru din 16 iunie 2026
- Încheierea Curții Supreme de Justiție din 17 septembrie 2026
- Programul de certificare Practical OSINT Research Professional